Ceea ce simt, poate deveni copleșitor. Există semne care prevestesc. Sunt subtile, dar există. Cu cât le ignor, cu atât devin mai intense, până nu se mai poate controla nimic. Obișnuiam să nu pot simți de ce devin atât de furioasă sau supărată. Pe măsură ce am început să conștientizez cât de mult am fost obișnuită și învățată să ignor senzațiile și semnele de alarmă, (dacă se pot numi așa) și pe măsură ce am rămas conștientă în corp, ,,vulcanii” nu mai sunt atât de deși. Am ajuns să-mi ascult corpul, să mănânc atunci când îmi este foame, să beau apă înainte să mă ia durerea de cap. Nu am putut face asta singură la început, am fost ghidată și sunt recunoscătoare pentru faptul că am auzit de dans-terapie. Nu este ușor, dar disconfortul există. Este ceva cu care observ, cu care înțeleg. Nu am apelat la obiceiuri nesănătoase de mult timp, iar acest lucru mi-a dat o libertate mai mare.
Andreea, 18 ani
